Skip to content
Consiliere și psihoterapie individuală și de grup

 

Consiliere și psihoterapie – individuală și de grup

Consiliere şi psihoterapie individuală şi de grup este un serviciu ce vine în sprijinul celor care se confruntă cu dificultăţi în a face faţă provocărilor vieţii sau se află într-un impas existenţial, care îi împiedică să îşi desfăşoare activitatea cotidiană şi care le periclitează relaţiile cu cei din jurul lor.

Pentru a depăşi aceste dificultăţi, noi, oamenii, avem nevoie să le privim ca pe nişte oportunităţi de autocunoaştere, de dezvoltare, de creştere.

Scopul nostru este să te ajutăm să îţi rezolvi problemele prin resurse proprii, descoperindu-ţi potenţialul de care dispui, pentru a face faţă situaţiilor de criză pe care orice om le experimentează la un moment dat în viaţa sa.

De aceea, suntem alături de tine, cel care:
• ai dificultăţi la locul de muncă, în cuplu, în familie sau în alte tipuri de relaţie;
• te afli într-o situaţie dificilă de adaptare,relaţionare şi integrare socială;
• treci prin situaţii de eşec, boală, divorţ, abandon;
• suferi de depresie, anxietate, atacuri de panică, fobii;
• eşti dependent de alcool sau alte substanţe.

 

Dacă simți că te regăsești într-una dintre aceste situații și ai nevoie de sprijin specializat pentru a-ți regăsi echilibrul, te invităm să ne contactezi aici.

 

Back To Top