Efectele meloterapiei asupra organismului și psihicului

Efectele meloterapiei asupra organisnmului și psihicului uman sunt fascinante, deoarece muzica ne influențează chiar înainte să ne naștem, puiul de om învățând încă din perioada prenatală să reacţioneze la muzică şi la elementele ei de ritm, dinamică, melodie. Trăim de la început într-o lume a sunetelor, care fac parte din viaţa noastră – bătăile inimii mamei, zgomotele înăbuşite ale lumii exterioare. Copilul este pus foarte devreme în contact cu sunetele, limbajul apărând mult mai târziu. Muzica, sub forma inițialǎ a cântecelor de leagăn, îi propune copilului un sistem de ordonare a sunetelor, lalațiunea specificǎ bebeluşilor devine un fel de joc cu sunetele, o încercare inofensivǎ a copilului de a stăpâni aceastǎ lume complicatǎ a sunetelor. Muzica poate constitui pentru copil un sistem organizat, ordonat, care îi poate oferi siguranțǎ şi securitate, spre deosebire de sunetele neorganizate care îl pot agresa şi care-i dau o senzație de haos.

Meloterapia constă în utilizarea muzicii sau a elementelor ei muzicale – sunet, ritm, melodie, armonie de către meloterapeut şi client într-un proces conceput să faciliteze şi să promoveze comunicarea, relaţionarea, învăţarea, mobilizarea, exprimarea şi organizarea fizică, emoţională, mentală, socială şi cognitivă a persoanei.

Edgar Cayce, participând la un grup de sesiuni culturale la mănăstirea benedictină Toumliline din Maroc, în cursul cărora un ansamblu de muzică de cameră din Europa venise să ofere studenţilor o iniţiere în muzică clasică, a fost extrem de surprins să constate că tinerii studenţi berberi nu auzeau pianul – de altfel, nici nu le prea plăcea muzica aceea clasică. Singurul lucru care-i emoţiona era flautul, față de care auzul lor era de o mare fineţe, deoarece în Munţii Atlas muzica tradiţională favorizează acest instrument, care exprimă cel mai bine sensibilitatea berberă. Deși dintre toate instrumentele muzicale flautul este cel mai sec în armonice, iar vocea omenească este cea mai bogată, toate piesele interpretate la flaut au o sensibilitate aparte, pe când despre cele cântate de vocea omenească nu se poate spune acelaşi lucru.

Vioara este un instrument cu coarde ce provine de la celţi, deşi era cunoscută și de popoarele orientale. Egiptenii considerau că instrumentele cu coarde erau cele mai indicate pentru bolile mentale. Tradiţiile creştine au avut o anumită suspiciune faţă de instrumentele cu coarde, iar câteva dintre acestea au fost interzise de-a lungul secolelor, deoarece se considera că stârneau pasiuni prea umane, abătându-i pe credincioşi de la rugăciune. În general, instrumentele cu coarde, prea emoţionale, erau suspecte, profane, locul lor fiind la teatru. Teologii spuneau că erau sub o influenţă venusiană, suspinele lungi ale viorilor având un efect depresiv. Vioara fusese interzisă de Conciliul de la Roma din 1725 şi de la Tarragone din 1738, reproşându-i-se pretinsele coarde de pisică, animal pe care unii îl considerau diabolic. Instrumentele cu coarde au început să fie admise în biserici abia în sec. al XIX-lea, iar vioara a fost în mod oficial reabilitată abia în anul 1954, de către papa Pius al XII-lea, care era el însuşi violonist amator.

Instrumentele mari de percuție sunt considerate instrumente muzicale masculine, care au tendința de a canaliza și direcționa stările de furie și agresivitate. În contrast, instrumentele cu coarde sunt considerate că ar conține elemente de natură feminină și prin urmare transmit și canalizează nevoi precum cele de securitate, tandrețe și erotism.

Multe persoane au o anumită stare emoțională sub influența muzicii, care poate să le schimbe chiar și tonalitatea și capacitatea de vorbire. Vocea umană poate da informații multiple legat de vitalitatea fiecărei persoane în parte, producând forme de undă ce conțin informații de frecvență/amplitudine, care sunt corelate cu stările de sănătate psihică și emoțională și echilibrul general al vorbitorului.

În ceea ce priveşte efectele fiziologice, organele corpului uman pot intra în rezonanţǎ cu anumite sunete determinate, asemenea coardelor care încep sǎ vibreze imediat ce simt vibraţia unui alt corp sonor, ca urmare a fenomenului de rezonanţǎ. Acest lucru s-a dovedit atât în cazul infrasunetelor sau a zgomotelor, cât şi în cazul anumitor frecvenţe ale sunetelor, uneori independent de intensitatea emisiei. Acesta este şi principiul identitǎţii între organele corpului uman şi anumite sunete, principiu care se aplică în acupuncturǎ. Când suntem relaxaţi, pulsul este liniştit. Însă dacă ne este frică, ne doare ceva sau suntem stresaţi, ritmul cardiac se modifică. Efectuând diferite teste, medicii au descoperit că nivelul hormonilor stresului – adrenalina şi cortizonul pot fi coborâte cu 20% cu ajutorul unei muzici romantice. În plus, muzica trezeşte spiritul de libertate, conştiinţa, alungă pesimismul şi melancolia, calmează şi înlătura insomnia. Insomnii, stări anxioase, spasmofilie, tendinţe suicidare pot fi ameliorate cu ajutorul muzicii, dacă este audiată muzica potrivită și există dorința de vindecare.

Studiile  au confirmat ideea că la baza vindecării prin sunet şi muzică se află rezonanţa. Principiul acustic al rezonanţei nu se aplică numai instrumentelor muzicale, ci şi trupului omenesc. Conţinutul ridicat de apă al ţesuturilor din corpul uman favorizează conducerea sunetului, iar efectul general este asemănător unui mesaj profund, la nivel atomic şi molecular. Datorită acestui fapt, fiinţa umană poate fi comparată cu un instrument muzical extrem de complex, unic şi fin acordat. Fiecare atom, moleculă, celulă, ţesut şi organ al corpului transmite în permanenţă frecvențele corespunzătoare vieţii fizice, emoţionale, mentale şi spirituale. Pentru toate aceste niveluri ale existenţei, vocea umană constituie un indicator al stării de sănătate a trupului.

Existǎ o serie de teorii referitoare la efectele fiziologice ale muzicii. Doctorul Lawrence Bence a încercat sǎ punǎ în relaţie morfologia, caracterul şi psihologia unui compozitor. Astfel, muzica pe care el a compus-o, considerând-o terapeuticǎ pentru sine însuşi, poate fi de asemenea terapeuticǎ pentru un subiect care corespunde aceluiaşi tip uman. În aceeaşi linie se înscrie teoria autorului argentinian J.T. Zeberio, care vorbeşte despre gimnastică energetică, prin care înţelege corespondenţa terapeuticǎ dintre anumite frecvenţe sonore şi celulele organelor corpului uman.

Alte douǎ teorii la fel de cunoscute sunt cele ce aparţin lui M. L. Aucher, referitoare la psihofonie şi lui Alfredo Tomatis referitoare la ureche. Astfel, pentru Aucher, teoria psihofoniei are la bazǎ faptul cǎ existǎ o corespondenţǎ foarte clarǎ între fiecare sunet şi un anume punct determinat al scheletului care recunoaşte aceastǎ vibraţie într-un mod preferenţial. În acest mod se stabileşte o corelaţie strânsǎ între o vibraţie anormalǎ a sunetelor şi o problemǎ funcţionalǎ situatǎ în aceeaşi regiune corporală. Alfredo Tomatis a emis o altǎ teorie prin intermediul testelor sale auditive, demonstrând cǎ existǎ o legǎturǎ între între zonele de frecvenţǎ şi viaţa fizicǎ, intelectuală şi spiritualǎ a fiinţei umane.

Yolande Moyen–Larpin insistǎ pe faptul cǎ muzica poate avea un efect foarte puternic asupra emoţionalului uman doar atunci când este receptatǎ la intensitate maximă, iar dacă persoana o primeşte într-un mod defensiv, ea va avea efecte prea mici în plan emoţional. În cartea sa de meloterapie «Musique pour renaître», vorbeşte despre efectele fiziologice pe care muzica le are asupra corpului uman, precum şi despre puterea afectivă a muzicii.

Muzica, în totalitatea ei ca şi medicament se adresează fiinţei, sunetele muzicale  aducându-ne diferite stări: bucurie, tristeţe melancolie. Poate aduce echilibru sau dezechilibru, acesta din urmă fiind cauzat de audiţia abuzivă a unei muzici defavorabile, distructive. Tensiunea, pulsul, respiraţia sau sensibilitatea la durere sunt influenţate de ritm sau de anumite lungimi de undă. La nivel micromolecular, mişcarea vibratorie este produsă de mişcarea atomilor şi moleculelor ce alcătuiesc acea structură. La nivel macromolecular, mişcarea vibratorie produce energie cinetică, care poate fi ordonată sau haotică, slabă sau puternică.

Terapia cu sunete este un domeniu nou, care oferă tehnici simple ce pot fi aplicate la nivelul fiecărei persoane. Efectele sunetelor asupra organismelor vii și în general asupra ființei umane sunt foarte importante, deoarece zilnic ne confruntăm cu o imersie într-un câmp sonor (mai mult sau mai puțin poluant) – care se schimbă în funcție de locul și momentul zilei. Cercetătorii studiază efectele legate de frecvență, sunet, lumină, culoare, privite în ansamblu sau independent. În același timp, sunt studiate și condițiile în care efectele devin negative. Cunoașterea în ansamblu a efectelor pozitive și chiar a unor posibile efecte negative duce la o mai bună și mai rapidă înțelegere a fenomenelor.
Folosind diapazoanele ca sursă de sunet, s-a observat faptul că diferitele frecvențe ale sunetelor din gama muzicală au determinat schimbarea culorii și a formei celulelor sanguine. Nota do le-a alungit, mi le-a facut sferice, iar nota la le-a modificat culoarea din roz în roșu. Frecvențele notelor ar putea fi suficient de apropiate de frecventele naturale proprii celulelor, pentru a determina vibratii prin simpatie, a intensifica rezonanțele și pentru a înlătura interferențele distrugătoare. Supuse acțiunii acelelorași serii de frecvențe crescătoare ca și celulele normale, cele canceroase se rup treptat și se dezintegrează la 400-480 Hz (notele la, si, situate deasupra notei do central). Este posibil ca rezonanțele să fortifice celulele și țesuturile sănătoase, având un efect negativ asupra celor bolnave. Aceste cercetări ar putea reprezenta începutul utilizării sunetelor în scopuri terapeutice, pentru tratarea cancerului. Fenomene similare, de fortificare a celulelor sănătoase și de distrugere a celor bolnave, ar putea explica și eficiența folosirii diapazonului în terapia prin sunet. Tonul pur, cu o singură frecvență al diapazonului nu este afectat de modificările de temperatură. Astfel, dintre instrumentele indicate terapiei prin sunete, diapazonul prezintă calități deosebite, fiind ușor de transportat, rezistent în ceea ce privește folosirea și defectarea și ușor de manevrat, putând fi utilizate în numeroase modalități.

Sunt situații în care în organism avem un dezechilibru de vitamine și minerale, iar aceste dezechilibre pot să afecteze starea normală de sănătate. Se pot manifesta la anumite persoane și în anumite stări și situații deficiențe pe anumite “frecvențe” – fiind necesară o refacere a balanței normale de sunete și frecvențe pentru a readuce organismul la echilibru și o stare normală de sănătate. Experiențele recente indică faptul că una din cele mai puternice căi de a interacționa cu acest gen de deficiențe sau dezechilibre este oferirea frecvențelor lipsă la octave foarte joase ce corespund frecvențelor undelor cerebrale. Astfel, organismul este ușor ajutat să se “autovindece” și prin imersie sonoră de joasă frecvență să-și activeze centrii de control din creier care se vor ocupa ulterior de vindecare.

Muzica apare adeseori ca un mijloc de a depăşi o situație traumatizantǎ veche. Felul cum reacţionăm la o lucrare muzicală este influenţat de mai mulţi factori, în principal de temperament, educaţie, contextul socio-cultural şi bineînţeles de interpretarea piesei muzicale. Pentru că suntem individualităţi diferite, intensitatea reacţiilor diferǎ de la o persoană la alta. Dacă pe parcursul testului de receptivitate muzicală intensitatea reacţiei este prea ridicată, se poate vorbi de cazuri patologice. În funcţie de intensitatea răspunsurilor emoţionale, în special dacă intensitatea răspunsurilor este prea slabă se va hotărâ dacǎ se continuǎ terapia prin muzică, sau se alege un alt tip de terapie.

Juliette Alvin spunea că “muzica poate provoca apariția amintirilor foarte adânc îngropate. Ea poate elibera tensiunea interioară şi facilita exprimarea emoțiilor care nu s-au vrut sau nu s-au putut exprima verbal”. Grație tehnicilor active bazate pe improvizație, instrumentul ales devine o prelungire a corpului, iar experiența identificării cu muzica sau cu instrumentul ne permite întâlnirea cu propriul Eu. Stimularea datoratǎ acestei experințe este un factor comun tuturor metodelor din meloterapie. Astfel, putem asocia sau proiecta de-a lungul muzicii o trăire personalǎ care se elibereazǎ treptat, iar o lucrare muzicalǎ adecvatǎ poate să ne ofere alte emoții, alte trăiri pânǎ atunci necunoscute sau uitate.

 

Mai multe poți afla citind:

 

Psiholog Alina Moldovan

Psiholog cu drept de liberă practică atestat profesional de Colegiul Psihologilor din România.

Related Posts

Back To Top