Skip to content

Am vorbit în mai multe ocazii despre pasiunea mea, meloterapia, dar azi îți propun să afli cum se realizează concret procesul de terapie prin muzică. Sunt convinsă că după ce vei citi acest articol vei asculta cu alte urechi zgomotele, sunetele și melodiile cu care intri în contact.

Atunci când întri în contact cu un sunet, cortexul cerebral primește un mesaj care este localizat și sincron, compus din două sau mai multe coduri suprapuse pentru o singură informație. Deoarece aceste coduri trebuie descifrate, intervine inteligența, existând rețele neurale implicate în procesarea principalelor elemente structurale ale muzicii. Astfel, emisfera cerebrală stângă analizează frecvența (înălțimea) sunetelor și ritmului muzicii și identifică structura unei compoziții. Emisfera cerebrală dreaptă este implicată în perceperea melodiei și a timbrului, în cadrul trăirilor emoționale generate de muzică. Interdependența emisferică are implicații în suplinirea unor activități inhibate sau devenite imposibile în urma unor leziuni, din emisfera contralaterală și legitimează teoria conform căreia creierul este incapabil să extragă o informație referitoare la intervalul dintre sunete – emisfera stângă, fără a avea posibilitatea procesării melodiei de către o structură intactă – emisfera dreaptă. (1)

Meloterapia sau cu alte cuvinte terapia prin muzică, s-a dezvoltat mai ales din a doua jumătate a secolului XX în spațiul SUA și cel Vest european prin crearea de programe de studii universitare în domeniu, cercetări, practică medicală și privată, lucrări științifice și publicații. Principala dimensiune cu putere de acțiune în meloterapie o constituie nu atât factorul valoric cultural, cât potențialul afectiv al muzicii.

Procesul de terapie prin muzică se rezumă adeseori la o formă pasivă din partea audientului de trăire a muzicii, acesta limitându-se la a o asculta – meloterapie receptivă. Există însă și o formă activă a meloterapiei, care face apel la participarea activă a beneficiarului la elaborarea sau interpretarea unor piese muzicale, ceea ce reprezintă un element al dezvoltării creativității acestuia. Compoziția este mai rar utilizată, rezultatele fiind de cele mai multe ori modeste ca valoare artistică, deși are o valoare mare în ceea ce privește catharsisul și creșterea încrederii în sine. (1)

Meloterapia receptivă are multiple funcții: antistres, reglarea proceselor fiziologice neurovegetative, ameliorarea capacității de exprimare verbală, efect auxiliar terapiei medicamentoase și psihoterapiei, tratamentul nevrozelor. Ședințele meloterapeutice se pot realiza atât în grup, cât și individual, 1-2 ședințe pe săptămână a câte 50-60 minute. Adeseori aceste ședințe sunt precedate de aplicarea unor chestionare de personalitate și referitoare la aptitudinile și preferințele muzicale ale beneficiarilor. Prezentarea pieselor muzicale de către meloterapeut este urmată de discuții cu beneficiarul asupra senzațiilor, imaginilor sau emoțiilor produse de muzică asupra sa, sub forma unui scenariu, lăsându-se prin intermediul acesteia în voia fanteziei, a amintirilor, a trăirilor diverse. (1)

Ascultarea activă a muzicii o reprezintă fredonarea melodiei sincron cu audierea acesteia. Acest mod de ascultare activă se poate extinde și sub forma dansului, sau a dansterapiei.

Meloterapia activă constă în antrenarea beneficiarului în utilizarea unor instrumente muzicale, alese de către acesta dintr-un set. Se au în vedere următoarele aspecte legate de comportamentul avut față de instrumentele muzicale: tonalitatea afectivă, discuțiile avute, gesturile, performanța, utilizarea propriei voci. Prin meloterapia activă se urmărește realizarea unei comunicări optime între meloterapeut și beneficiar, bazată pe înlăturarea barierelor emoționale sau a inhibițiilor, pe dezvoltarea inițiativei și a spontaneității.(2)

Vocalizarea se împarte în trei procese principale: fonația – generarea sunetului, rezonanța – intensificarea armonică a sunetului și articularea – formarea, modelarea și eliberarea sunetelor vocale. Unele persoane simt că nu pot executa vocalizări cu ușurință, simțind că vocea lor naturală este într-un fel blocată sau reprimată.

Un exercițiu de eliberare a vocii și implicit de terapie prin muzică pe care îl poți face cu ușurință și tu, e următorul:

Stând în poziție așezat, formează un nod compact din brațe și picioare, încercând să te concentrezi într-o masă cât mai mică și plasând organele de respirație și de vocalizare în centrul acestei mase. Expiră, rămânând un moment în această poziție. Apoi, simultan inspiră și întinde-te rapid. Eliberează o parte din voce printr-un puternic ”ugh”, folosind sunetul cel mai adânc pe care îl poți emite. Întinde-te apoi la maximum și odihnește-te un moment. Repetă exercițiul de 10 ori, de fiecare dată pătrunzând mai adânc în propriul interior și proiectând vocea eliberată mai puternic și mai departe, implicând întregul trup în vocalizare, în special bazinul și diafragma. (2)

Aștept impresiile tale!

 

Surse de inspirație și recomandări de lectură:

Dewhurst-Maddock, O. (1998). Terapia prin sunete. București: Editura Teora.
• Iamandescu, I. B. (2004). Muzicoterapia receptivă. București: Editura INFOMedica.

 

Psiholog cu drept de liberă practică atestat profesional de Colegiul Psihologilor din România.

Back To Top