Somnul la copii

Vine Moș Ene pe la gene… cu șirul de povești și îmbrățișări de noapte bună… Ca o magie, tumultul de peste zi se transpune ușor în scene de teatru și povești ce vin să coloreze noaptea copiilor și nu numai. O parte din viața noastră înseamnă SOMN și de cantitatea și calitatea acestuia depinde cât de veseli, atenți, tonici, energici și inteligenți suntem cu toții, dar mai ales copiii noștri.

În rândurile de mai jos vei găsi informații despre perturbările somnului și despre momentele în care tu, mămică sau tătic, ar trebui să tragi niște semnale de alarmă și să consulți un medic pediatru sau un psiholog.

În primele luni de viață, caracteristicile somnului evoluează foarte rapid, iar perturbările acestuia ar trebui identificate cât mai repede pentru a preveni anumite tulburări de comportament ale copilului. E bine de știut că un nou-născut doarme în medie 16-18 ore pe zi în tranșe de aproximativ 3 ore. La 3 luni, copilul doarme 15 ore, cu faze de somn mai lungi în timpul nopții (până la 7 ore consecutiv) și momente de veghe prelungită în timpul zilei. La 1 an doarme 13 ore, între 3 și 5 ani scade la 11-12 ore, între 6 și 12 ani scade la 9-10 ore, iar după 13 până la 15 ani, aproximativ 9 ore. Precizez că aceste interval sunt orientative, deoarece există mari variații interindividuale.

Hai să vedem care sunt semnele care ar trebui să ne dea de gândit asupra calității somnului copilului nostru.

• Insomnia din primul an este de două feluri: comună și severă

Insomnia din primul an reflectă, de obicei, o dificultate de relaționare între bebeluș și anturajul său. În insomnia comună, cele mai frecvente cause sunt: agitația în familie la ora de culcare a copilului (televizorul pornit, tablet butonată fugitiv în scop profesional sau pentru divertisment, muzică, petreceri, musafiri, ultima masă prea abundentă și apropiată de ora culcării, certuri și tensiuni familiale, aparatura electronic instalată în spațiul de somn). Evitarea acestor factori poate îmbunătăți considerabil somnul copilului dumneavoastră și dacă mai adăugați și câteva ritualuri, aduceți și mai multă armonie în atmosferă (dactilopictura, desene cu creioane colorate, teatru de păpuși pe după canapea, muzică de relaxare, povești citite – adică o comunicare autentică).
Cu un mic efort din partea ta și niște reguli autoimpuse, acest tip de insomnie poate să dispară cu ușurință.

Insomnia precoce severă se poate manifesta prin agitația copilului: bebelușul țipă, plânge, se agită și nu se calmează decât pentru scurte momente, epuizat, pentru ca mai apoi să înceapă din nou să plângă. Sau se mai manifestă prin calm: copilul stă cu ochii larg deschiși în pătuțul său, tăcut zi și noapte. Lasă impresia că nu cere nimic, nu așteaptă nimic. În aceste cazuri se recomndă consult psihoterapeutic și/sau pediatric pentru stabilirea cauzelor.Cauzele probabile, după unii autori, ar putea fi anumite stări de depresie, angoasă, anxietate ale mamei.

• Dificultățile de adormire

Dacă ai un copil cu vârsta cuprinsă între 2 și 5-6 ani este aproape normal ca el să nu vrea să doarmă! De ce? Fiindcă acum el a descoperit cât de fain e să se poată mișca și experimenta, să ajungă la obiecte la care nici nu visa să ajungă cu puțin timp în urmă. Și din această cauză, el consideră adormirea ca pe o regresie. “ Dacă dorm, nu mai pot face nimic din toate astea!”
O altă explicație e dată de faptul că pot apărea și visele de angoasă cu fantome și mici monștri (atenție la desenele animate pe care le primesc copiii la culcare! Ar fi de evitat tot ceea ce excită sistemul nervos al copilului înainte de ora de culcare – gen televizor – sau imagini, jocuri video care i-ar putea induce teamă). Acestea neliniștesc copilul, iar el se va opune să se culce, spunând ba că îi este frică de întuneric, ba își va căuta cu neliniște păpușica, ursulețul sau își va suge degetul. Astfel, dragi părinți, orice copilaș normal trece, mai mult sau mai puțin, prin această perioadă în care se va opune somnului din diferite motive. Noi, părinți iubitori, satisfacem nevoile lui: pupăm păpușica, spunem somn ușor ursuleților, citim povestea, strângem copilașul în brațe, lăsăm o luminiță de veghe, îi arătăm iubire și afecține și îl încurajăm să creadă în capacitatea sa de a controla atât pulsiunile cât și această regresie.

Astfel, pentru ca micuții noștri să adoarmă ușor, ar fi de evitat următoarele:

• condițiile exterioare defectuoase (zgomot, coabitarea în camera părinților, iregularitatea excesivă a orelor de culcare)
• o presiune externă inadecvată (rigiditate excesivă, opoziția față de părinți a unui copil care dorește să păstreze controlul asupra acestei situații sau propia autonomie)
• stările anxioase ale copilului sau celorlați membri.

Manifestările sunt următoarele:

Opoziția față de culcare – copilul plânge, se agită, se dezvelește când este culcat. Adesea, numai după o lungă perioadă de luptă cu părinții sfârșește prin a fi “doborât” de somn.
Ritualurile de culcare – sunt foarte frecvente între 3 și 5-6 ani – copilul cere ca pernița lui, jucăria, batista, sau orice alt obiect să fie aranjate într-un anumit mod, întotdeauna același. Alteori cere o bomboană, un pahar cu apă, repetarea aceleiași povești.
Fobia de culcare – copilul cere să i se lase o lumină aprinsă, ușa deschisă. Uneori atinge o asemenea intensitate încât copilul este cuprins de panică imediat ce simte că adoarme: vrea să fie ținut de mână, să adoarmă între părinți, în patul lor, într-un fotoliu. Copilul nu poate fi așezat în patul lui decât după ce a adormit. Această fobie de culcare apare în general după episoade de vise de angoasă, către 2-3 ani.
Insomnia autentică – se observă la copilul mare sau la adolescent, este mai rară și se caracterizează prin întârzierea de a adormi. În majoritatea cazurilor, calitatea somnului la acești copii este nealterată, însă apare un decalaj: adorm la 2 noaptea și se trezesc târziu spre prânz. Astfel de decalaje ale ritmului de somn sunt foarte frecvente la adolescenți din mai multe motive: dorința de autonomie, control asupra propriei vieți, independență, culpabilitate față de viața onirică sau masturbare…Este important să se facă diferența între insomnia autentică, adică reducerea semnificativă a timpului de somn care este cauzatoare de alte tulburări comportamentale și insomnia frecvent întalnită la adolescenți, care nu este patologică, dar nici nu este recomandată, intervalul normal de somn fiind intre ora 22 si 8 dimineața.

Mai jos poți regăsi pe scurt informații despre anomaliile care apar în timpul somnului, adică despre parasomnii.
• Teroarea nocturnă – o activitate halucinatorie nocturnă. Brusc, copilul începe să țipe în pat, buimac și cu o figură înspăimântată. Nu-i recunoaște pe cei din jur, nici chiar pe mama lui, și pare innaccesibil la orice raționament. În mod obișnuit se observă paloare, transpirație și tahicardie. Criza durează cel mult câteva minute, apoi copilul adoarme imediat. Aceste terori apar la începutul nopții în cursul primului ciclu de somn, și survin în jurul vârstei de 3-4 ani. În mod obișnuit, a doua zi la trezire, copilul nu-și amintește teroarea. În majoritatea cazurilor ele se reproduc de câteva ori între 3 și 5-6 ani, apoi dispar. Mai rar frecvența lor devine regulată, aproape cotidiană, acest lucru impunând consult psihoterapeutic și pediatric.
• Trezirea anxioasă – copilul se trezește neliniștit, dar fără manifestări halucinatorii. Deseori se duce în patul părinților ca să adoarmă din nou.
• Somnambulismul – predomină la băieți, apare între 7 și 12 ani, este genetic. În cursul primei jumătăți a nopții, copilul se ridică și merge. Uneori prezintă o activitate complicată, întotdeauna identică. După câteva minute (10 până la 30) se culcă la loc sau se lasă dus în pat. A doua zi nu-și amintește nimic. În forma sa cea mai redusă, copilul, cu ochii deschiși, încearcă numai să se ridice. Evoluează adesea în mod favorabil, dispărând în mod spontan. În astfel de cazuri abținerea terapeutică reprezintă regula. Atunci când somnambulismul este însoțit și de alte simptome, în special manifestări anxioase, o susținere psihoterapeurică poate fi utilă. În toate cazurile trebuie vegheat la securitatea copilului (scări, ferestre, uși, care conduc spre locuri periculoase…) în măsura în care sunt posibile accidente în cursul unui acces de somnambulism.
• Automatisme motorii: ritmiile din timpul somnului – vizează în primul rând băiatul. Cu o apariție foarte precoce, dar silențioase la început, ele devin motiv de consultație atunci când copilul începe să facă zgomot. Acestea apar în mijlocul nopții, durează câteva secunde și se repetă de 3-4 ori pe noapte. Mai rar pot să dureze 15 – 30 de minute. Ritmul lor este întotdeauna extrem de regulat, aproximativ o bătaie pe secundă. Mișcarea în sine este variabilă: întoarcerea capului de la stânga la dreapta, balansarea gambei sau a genunchiului pliat. Mișcarea poate atinge o mare intensitate, să facă mult zgomot și să antreneze mișcarea patului în cameră. Ca și evoluție, merge spre dispariția spontană în majoritatea cazurilor, începând de la 3-4 ani. Puține cazuri persistă peste această vârstă, dar dispar către pubertate.

Pe lângă toate aceste informații, nu uita că înainte de toate, cel mai important este ca micuțul tău să se simtă iubit, apreciat, îngrijit, hrănit emoțional, acestea fiind motive suficiente pentru ca el să doarmă liniștit, chiar dacă uneori nu vrea să adoarmă.

Mai multe despre acest subiect poți afla în cartea lui Daniel Marcelli, ”Tratat de psihopatologia copilului”, publicată la editura EFG.