Poveste terapeutică. Povestea Ursoaicei Dora

Poveste terapeutică. Povestea Ursoaicei Dora – când folosim resursele personale în scop comunitar – despre antreprenoriatul social

Dragi prieteni, vă prezint astăzi prima poveste terapeutică pe care am creat-o noi, EquilibruPsi. Este o parte dintr-o campanie comună, derulată în parteneriat cu Asociația Happy Moms pentru promovarea spiritului antreprenorial al copiilor, campanie despre care veți afla mai multe în curând.

A fost o dată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti… Într-o Pădure fermecată din apropierea unui râu, era așa plăcut de viețuit, încât își găsiră sălașul o mulțime de animăluțe. Trăiau acolo familii de iepuri, căprioare, arici, bursuci, mistreți, vulpi, ciocănitoare, gaițe și chiar o ursoaică pe nume Dora și puiul ei, Mișu.

De ani întregi, totul parcă era mereu la fel:  primăvara cu gâze și soiuri alese de mirosuri înflorate, vara cu gusturi dulci-acrișoare de fructe, toamna cu roadele cele bogate culese și iarna cea lungă și neștiută din cauza somnului prelung.  Și iar, și iar, mereu la fel… însă în această primăvară, ceva îngrozitor s-a întâmplat!  Când Ursoaica Dora și puiul ei au ieșit din bârlog, apocalipsa li se înfățisa în fața ochilor! Prietenii Arbori, atât de mult adulmecați cândva, zăceau acum doborâți fără milă la pământ, gunoaie urât mirositoare  domneau  aruncate pretutindeni, vlăstarii tineri de flori se chinuiau să răzbată la lumină, însă erau opriți de deșeurile  toxice și otrăvitoare din jur. Nimic de mâncare pe întreg ținutul, incertitudine, teamă, neputință, dorința de-a fugi undeva… însă unde? Ursoaica Dora era foarte speriată. Era atât de obișnuită cu ritmul anterior al vieții încât acum, când totul era dezolant și zdruncinat, a cuprins-o nemiloasa frică.  Fugi în bârlogul ei și rămase acolo în așteptarea unei schimbări. Trecu o zi, trecură două, o săptămână, însă nimic nu s-a schimbat…

Animalele se simțeau lovite de un adevărat șoc. Parcă nu mai aveau putere să continue, să trăiască, au început chiar să creadă că nu le mai rămâne nimic altceva de făcut decât să aștepte  să dispară.

În  mintea Ursoaicei Dora apăreau neîncetat întrebări ce-o frământau şi nu-i dădeau pace: ”Cum să produc schimbarea în viaţa mea? Ce-mi trebuie ca să reuşesc în această situaţie dificilă?” Îi veneau în gând diferite planuri, dar peste ele se aşterneau rapid umbre de teamă şi neîncredere… Însă cu cât se lupta și alunga nehotărârea, în lumină îşi făcea loc instinctul de supravieţuire, ce îi amintea că nu se poate da bătută, indiferent de obstacol. Dora simţea că există în ea o forţă imensă, aceea a dragostei pentru fiul ei şi a iubirii pentru viaţă. Dar oare cum să pună în practică aceste resurse, pentru beneficiul tuturor? Cum să-i convingă şi să-i motiveze și pe ceilalți?

Şi chiar în aceste momente de cumpănă își făcu apariția neașteptată Bufnița Lulu, o mare călătoare în Lumea cea largă. Când o văzu așa neliniștită pe Ursoaica Dora, se apropie ușor și îi vorbi cu blândețea și înțelepciunea unei prietene adevărate: “Dora, draga mea, avem voie să ne fie frică, dar nu avem voie să lăsăm acest lucru să ne oprească din creștere și dezvoltare! Când apare frica, ea ne arată că avem de lucrat la ceva important pentru noi înșine. Toată frământarea ta e firească, tocmai pentru că ceea ce se întâmplă în jurul tău nu ți-e indiferent, ci chiar îți pasă foarte mult de binele tuturor. Prețuiește ceea ce ai deja în tine însăți, folosește-ți intuiția, ieși la lumină din întunecatul bârlog al neputinței tale și caută soluții concrete!”

Ursoaica Dora a luat atunci o hotărâre: să lupte, asumându-și toate riscurile posibile, încrezătoare că poate să readucă prosperitatea, liniștea și frumusețea din inima ei, în Inima Pădurii!

Așa că și-a luat puiul cu ea și a plecat să caute celelalte animale, împreună cu care să se sfătuiască. Mișu se uită în ochii săi și-i spuse cu glas moale:“Mami, mi-e foame…” Ursoaica Dora  smulse cu ghearele scoarța unui copac uscat și i-o dădu s-o ronțăie. Puiul, nemulțumit de noul meniu, începu să plângă în fața animalelor din pădure strânse la consfătuire, spunând că nu-i place. Ursoaica Dora găsi atuci un bun moment să-i explice lui Mișu: „Trecem prin momente grele, dragul meu.  Mâncarea este foarte puțină și e important să prețuim tot ce avem. Apa, dacă înainte ne bălăceam în ea, acum o folosim doar pentru a ne potoli setea. Va trebui să muncim mult pentru ceea ce înainte aveam fără efort și cu toate astea, e posibil chiar să pierdem tot… Dar nu ne dăm noi bătuți cu una, cu două! Vom curăța mizeriile din tot ținutul și vom reînvia pământul hrănitor.”

Puiul înțelesese adevărata valoare  a celor spuse de mamă, astfel că se hotărî să o ajute cu tot ce-i stătea în putință. Fără să mai stea prea mult pe gânduri, începu să strângă cu lăbuțele-i pufoase ambalajele goale de plastic din calea sa și își imagina deja, pe măsură ce le aduna, cum le va refolosi pe post de plută, sau de canapea, sau și mai bine, de  scărpinătoare uriașă… sau… sau… atâtea idei năstrușnice și minunate îl bucurau în noul său proiect!

În tot acest timp, Iepurașul cel șchiop Zupi, mare fricos de felul său, își ciuli urechile-i imense pentru a se asigura că sunt departe de orice pericol și, cu dramul de curaj îngropat în inimioară își ascuți glasul, așa încât să răzbată peste vacarmul de ciripituri, mormăieli și chițăieli ce se iscase: ”Doar împreună putem reuși, cinstiți cetățeni! Suntem tare diferiți, așa e, însă dacă ne punem laolaltă resursele și calitățile, vom găsi negreșit o soluție! Haideți să ascultăm ce vrea să ne propună Ursoaica Dora!”

Ca prin farmec, liniștea se așternu în Poiană și toți ochii se ațintiră asupra ursoaicei, în așteptarea unei soluții salvatoare. Dora știa că nu are nici o baghetă magică la îndemână. Însă avea ceva chiar mai prețios decât atât: avea o IDEE. Și era realistă în privința ei. Va fi un an greu, asta era important ca toată lumea să înțeleagă, încă de la început. Dacă vor reuși să treacă peste diferențele care le separă și își vor uni forțele, ele, animalele, ar putea construi o fabrică de reciclare a deșeurilor și de conservare a resurselor pe care încă le mai aveau la dispoziție în Pădurea fermecată: semințe, fructe și plante. Asta, în paralel cu protejarea ținutului și cu plantarea unor noi arbori.

Toată lumea era buimăcită. Cum de nu se gândiseră la acest lucru și au lăsat Frica să-și găsească sălaș în sufletele lor, hotărâți să plece în lumea largă și să abandoneze Casa lor dragă?

Însă, ca în orice lucrare măreață, au înțeles că e nevoie de un plan și de niște pași bine definiți pe care să-i parcurgă. Dora a fost desemnată ad-hoc manager de proiect. Bufnița Lulu, cu mare experiență de viață și cunoștințe vaste în varii domenii, consultant și trainer. Iepurașul Zuzu și-a asumat să fie responsabil de pază și protecție. Mistrețul Costică, șef de șantier, iar nevăstuica Mița căutătoare de semințe, tuberculi și răsaduri. Doar vulpița Zița stătea retrasă într-un colț, profund neîncrezătoare că va ieși ceva, bombănind și cârcotind la fiecare idee pe care-o auzea. I se părea că toată energia lor se irosește în van și că Uriașii vor repara tot ce-au stricat. De ce să se agite ei atât, oricum nu au cunoștințe și experiență, dacă vor face greșeli și iarna îi va prinde nepregătiți, fără provizii cu care să-i facă față? Mai bine se odihnesc acum, și vor vedea ei la toamnă ce e de făcut!

Ceilalți, întorși la cuiburile lor, își anunțară apropiații de planul cel măreț și au pornit chiar din acea zi Marea Curățenie și Regenerare.

Au trecut așa zile, săptămâni și luni… Uriașii n-au mai dat prin acel ținut, își luaseră tot ce-aveau de luat de-acolo… Locul s-a curățat încet-încet de fiare, plastice și alte gunoaie. Animale și animăluțe, le-au dus pe toate la locul unde începuseră deja să înalțe fabrica. S-au ajutat de gheare, de copite, ba chiar și de coarne, cozi sau ciocuri. Nici nu și-au dat seama când, în ținutul lor a apărut un nou munte. Nu prea plăcut ochiului și nici frumos mirositor, dar sperau ei, dătător de-o nouă viață.

De jur-împrejur, după o perioadă în care toată lumea se împiedica de gropi și șanțuri, au început să răsară, timid, frunzulițe noi și verzi. Unele subțiri și alungite, altele mai groase și mai boante, ba câteva aveau chiar țepi și trebuiau ocolite cu mare grijă. Era pădurea ce urma să crească în anii ce aveau să vină. Animalele știau că vor trebui să se înarmeze cu multă răbdare, să-și păstreze mereu mintea limpede pentru noi provocări, să  creadă cu tărie că pot înfăptui ce și-au propus, ba chiar și mai mult decât atât, pentru că au inima deschisă spre binele comun.

*Scopul principal al antreprenorilor sociali nu este obținerea banilor, ci construirea unor afaceri etice, durabile, care să aibă un impact social pozitiv.