Ara și călătoria spre Tărâmul Fericirii Cel mai frumos dar pe care vi-l putem…
Copilul tău se plictisește? Iată un joc! Pentru zilele ploioase, cu soare sau pur și simplu pentru momente de relaxare și amuzament în familie… îți propun un joc pe care să îl faci cu copilul tău. O să fiți încântați, iar relația voastră va avea numai de câștigat!
E vacanță și în această perioadă parcă timpul se dilată. Dacă cel mic spune “mă plictisesc”, iar tu te întrebi pe unde ai mai putea merge sau face cu el, iată o idee! Acest joc e creat și testat de mine și copilul meu, care m-a inspirat la momentul respectiv.
Bărcuța cu plictiseală
Acest joc îi dezvoltă copilului tău capacitatea de a-și găsi singur strategii de stimulare atunci când are tendința de a se abandona în plictiseală și stimulează capacitatea de concentrare a atenției. Atunci când îl auzi spunând “M-am plictisit”… vă poftesc la joc!
În prima etapă, familiarizează-ți copilul cu acest concept de ”plictiseală”, povestindu-i despre el, fără a folosi însă DEX-ul pentru asta… E ceva care vine și se cuibărește în creierul nostru atunci când nu facem nimic. Și odată cuibărită acolo, ea crește și crește tot mai mare, până ne cuprinde și sufletul. Dacă plictiseala ne cucerește mintea și sufletul, atunci devenim triști, supărăcioși, mofturoși, capricioși. Plictiseala este ca un virusel. Dacă trec multe, multe zile și nu alungăm plictiseala din noi, atunci vom fi stăpâniți de această stare care ne va face nefericiți.
În a doua etapă, ia o foaie de hârtie și câteva creioane colorate. Spune-i copilului că acum este momentul să scoateți afară din cap toate gândurile de plictiseală. Menționează că toate creioanele colorate au puteri magice, magnifice și că ele pot să îl ajute. Copilul își alege culoarea preferată. Înainte de a desena gândurile de plictiseală pe foaia de hârtie, creionul se va lipi de tâmpla copilului, afirmând că “în acest moment creionul absoarbe gândul de plictiseală din minte și îl desenează pe hârtie, lăsând în acest fel loc numai gândurilor vesele, de joacă și bucurie”. Copilul va umple foaia cu tot felul de desene, mâzgălituri, forme care reprezintă plictiseala scoasă afară. Încurajează-ți permanent copilul să continue și felicită-l pentru reușita lui de a scăpa singur de aceste gânduri. Nu face aprecieri asupra calitatății desenului. Poate să fie cel mai frumos sau să cuprindă cele mai spectaculoase mâzgălituri. Apreciază efortul copilului și dorința de a scăpa de plictiseală. Încurajează-l până spune el singur “GATA, AM SCOS TOATĂ PLICTISEALA!”
În a treia etapă, întreabă-l dacă este de-acord să distrugă gândurile de plictiseală puse pe hârtie. Reamintește-i că ele nu mai sunt în capul lui. Tocmai le-a pus pe foaie și acum le distruge ca să le îndepărteze de la el. Cum pot fi distruse aceste gânduri? Dacă nu vine copilul cu nici o idee de distrugere, propune-i să rupă el singur desenul în bucățele mici, mici de tot.
În a patra etapă, propune-i copilului să construiți împreună o bărcuță simplă, în maniera origami. Găsești pe youtube sau în diferite cărți modalități de construire a unei bărcuțe de hârtie. Copilul va fi extrem de încântat să construiască el singur barca. Încurajează-l să o facă și fi alături de el la nevoie. E mai important să fie el mândru de ceea ce a realizat decât să iasă barca perfect.
În a cincea etapă, invită-ți copilul să pună toate bucățelele de hârtie în bărcuță și… partea foarte faină…plecați de acasă în căutarea unui râu. Explică-i copilului că,dacă este de acord, ar fi indicat să trimită cât mai departe de el bărcuța pentru a fi sigur că nici un gând plictisitor nu se va mai întoarce la el. Astfel, mergeți la un râu, iar copilul va fi de-a dreptul încântat când va așeza singur barca pe apă și își va lua la revedere de la ea. Îi va face cu mâna, în timp ce aceasta se îndepărtează. Puteți imortaliza momentul cu câteva poze!
În a șasea etapă, când vă întoarceți acasă, povestește-i copilului că acum are câteva goluri în minte lăsate de gândurile care au plecat. Propune-i să le umple cu gânduri pozitive. Oferă-i o foaie de hârtie și provoacă-l să deseneze lucruri positive pentru el, pe care creioanele magice le vor teleporta la el în minte. Desenele nu trebuie să fie capodopere. Dacă desenează două linii strâmbe, acelea pentru el pot însemna că își ajută părinții să facăcumpărături. Nu contează desenul însine ci semnificația pe care copilul o dă singur acestuia. Acum e momentul să afle, dacă încă nu a aflat deja, cum îți poate fi de folos în gospodărie și nu numai. Copiii, de multe ori și-ardori să ne ajute însă, adesea, noi îi respingem fiindcă suntem prea grăbiți!
Laudă reușita extraordinară a copilului. Invită-l pe el să caute un loc în casă unde și-ar dori să afișeze desenul pentru ca acesta să-I amintească ce se află în gândul lui. Poate fi pus pe un perete, lipit de o ușă, împuns pe un panou de plută cu un bold, etc.
În a șaptea etapă… Succes!
Mi-ar plăcea foarte mult să aflu cum a funcționat la voi acest joculeț și ce efecte ați obținut!
Camelia Bota – psiholog experiențalist