Astăzi îți propun să discutăm despre copii și motivația lor pentru școală. În acest sens, voi încerca să sistematizez câteva informații pe care le consider utile.
„Ți-ai făcut temele?”, „Ai terminat de învățat?”, „ Cum de-ai luat doar nota asta?”
„ Da, da…imediat termin , numai un pic să se termine jocul ăsta!”, „Offfff…cine a mai inventat și școala asta?”, „Hai, mai slăbiți-mă, că m-ați înnebunit cu școala!”, „Am greșit pentru că nu am fost atent!”
E un scenariu des întâlnit în aproape toate familiile cu copii școlari și chiar preșcolari (că doar și aceștia au adesea mici teme). Am jucat și eu acest scenariu cu propriul copil și pare o comedie neagră prin care fiecare părinte trece pe propriul platou de filmare. Cum îi putem stimula pe copiii noștri să rămână pasionați de școală? Cum îi putem sprijini să nu-și piardă bucuria și curiozitatea pentru cunoaștere pe care o au de mici? Cum le putem fi alături fără să-i sufocăm cu prezența noastră? Cum le putem cere mai mult fără să le impunem? Cum să îndrăznim să-i lăsăm și pe ei să decidă, ca mai apoi să avem puterea interioară să-i lăsăm să și suporte consecințele?
Motivația este definită ca fiind “ cauza internă” a conduitei. Pe o anumită treaptă evolutivă apare autodeterminarea, prin care omul devine sursa propriului comportament. În acest articol voi aborda motivația de a reuși, conștientizarea propriilor capacități, motivația intrinsecă și motivația extrinsecă, alți factori asociați cu motivația.
Motivația de a reuși. Dau două exemple: atunci când Andrei nu reușește să își scrie numele de mână, devine frustrat și, temporar, se simte descurajat. Dar mai încearcă o dată. Dimpotrivă, atunci când Dan nu reușește să își scrie numele, se descurajează și refuză să mai încerce din nou. Cum se explică reacțiile diferite ale acestor copii, unul se automotivează și mai încearcă, iar celălalt se descurajează și renunță? Motivația este influentată de atribuirile pe care le face persoana. De exemplu, elevii care atribuie succesul obținut unor factori interni, controlabili, cum ar fi efortul, au o stimă de sine și o motivație mai mari decât cei care apelează la factori externi, precum norocul (Horner și Gaither, 2004).
Astfel, există copii cu orientare spre neajutorare – acei copii care trăiesc adesea cu sentimentul că sunt incapabili , care nu se prea așteaptă să aibă succes, tind să renunțe ușor și să evite provocările. Ei consider că experimentează eșecul din cauza unor inadecvări personale și trăiesc cu credința că „Nu pot, nu reușesc!”.
Copiii cu orientare spre perfecționare – nu renunță în fața eșecului, se concentrează pe sarcină și mai puțin pe capacitatea lor de a efectua sarcina. Ei cred că își pot modifica și îmbunătăți capacitatea. Le fac bine provocările și cred că dacă se străduiesc mai mult vor reuși.Tind să pună accent pe ameliorare.Acești elevi sunt încurajați de părinți și profesori să învețe lucruri noi pentru a-și îmbunătăți abilitățile și aptitudinile. Tind să se descurce mai bine pentru că sunt mai conștienți de propriile capacități, trăiesc cu credința că ”Pot!”, ceea ce îi determină să acționeze cu încredere în abilitățile proprii. Dacă ei cred că pot, învață și au încredere în forțele lor, tinzând să știe ei singuri cum și ce trebuie să facă pentru a fi mai buni și mai motivați pentru a încerca.
Elevii cu orientare spre performanță – tind să se concentreze mai degrabă asupra rezultatului activității decât asupra procesului de îmbunătățire a abilității sau a învățării. Ei vor să câștige și cred că fericirea se naște din victorii și din satisfacerea altora. De obicei, acești elevi încearcă să demonstreze că pot face ceva, nu să devină mai pricepuți la acel lucru. Acești copii sunt preocupați să ia note bune și să îi mulțumească pe alții, însă ei se vor adapta mai greu la învățarea autoreglată. Vor avea nevoie ca cineva să îi aprecieze mereu, fiind dependenți de acest lucru. Uneori liceenii doresc să își îmbunătățească rezultatele într-un anumit domeniu, în aceste cazuri fiind recomandată stabilirea unor obiective legate de performanță. Acest lucru nu e recomandat și elevilor din ciclul primar sau gimnazial. Important e să ne bucurăm cu adevărat de ceea ce știe copilul, și nu de diploma pe care scrie Premiul I.
Elevii sunt influențați de:
- Tipurile de scopuri pe care aleg să le urmărească
- Tipurile de sarcini ce li se atribuie
- Metodele de notare folosite (Kaplan et al. 2002; Linnenbrink, 2005).
Motivația elevilor crește dacă:
- Ei cred că e importantă sarcina
- Sunt interesați de sarcină
- Sarcina este utilă și conformă cu obiectivele lor viitoare.
Conform lui Wigfield și Eccles, odată cu trecerea la nivelul gimnazial, elevii tind să fie motivați de a atinge obiective legate mai degrabă de performanță decât de perfecționare, adică se pune accent pe note și pe competiție, ceea ce îi impinge să se concentreze asupra obținerii anumitor premii, note și a altor rezultate – adică pe performanță. Conștientizarea propriilor capacități – este un factor esențial care influențează succesul sau eșecul (Bandura). Pentru ca această capacitate să fie optimizată, e recomandat ca elevii fie stimulați să își stabilească singuri obiective pe termen scurt, specifice și provocatoare.
Motivația intrinsecă și motivația extrinsecă – unii copii citesc pentru că le place să citească, deci au motivație internă pentru lectură. Acești elevi au rezultate școlare mai bune și sunt mai perseverenți. Dacă părinții încurajează capacitatea și efortul copilului, atunci ei stimulează dezvoltarea motivației intrinseci, pe când recompensarea notelor bune și pedepsirea celor proaste sunt corelate cu motivația extrinsecă(James, 2005; Miserandino, 1996). Dimpotrivă, alți copii citesc pentru că doresc să primească recompense pe care profesorul, părintele sau școala o oferă pentru că ei citesc – deci ei sunt motivați extrinsec. În clasele elementare, multe comportamente sunt la început motivate extrinsec. Ideea e să nu recompensăm copiii pentru ceva ce oricum lor le place să facă! Ei pot învăța să facă acea activitate pentru recompense externă, și nu pentru valoarea sa intrinsecă.
Alți factori care influențează motivația:
Mediul favorizat de școală – feed-back-ul pe care îl primește elevul de la profesor și de la alți adulți. Elevii mici au nevoie de mai multe laude și de mai puține critici pentru a-și stabili obiective legate de perfecționare. Pe măsură ce cresc, elevii sunt lăudați mai mult pentru rezultat și se neglijează aprecierea efortului, astfel încât este încurajată concurența și crearea unor produse de calitate – performanță și nu perfectibilitate.
Stilurile de parenting – copiii cu părinți autoritari tind să aibă cele mai bune rezultate la școală. Ei înclină să fie mai curioși, prefer teme mai provocatoare și sunt mai interesați să învețe. În același timp, părinții autoritari tind să se bazeze mai mult pe factori extrinseci, să insiste mai mult asupra temelor și a notelor și să își supravegheze copiii îndeaproape. Adesea, părinții permisivi nu îi ajută pe copii la teme, aceștia tinzând să manifeste mai puțin autocontrol și să aibă rezultate mai slabe. Recomandabil este ca un copil să simtă că este sprijinit, încurajat că este capabil să facă, că este capabil de efort.
Mai multe poți afla citind:
“Psihologia copilului”, Robin Hawood, Scott A. Miller, Ross Vasta, ed. Polirom, 2010
“Psihologie generală”, Aurel Ion Clinciu, ed. U.T.B, 2001
Psiholog Camelia Bota
