Temperatura emoțiilor – atașamentul insecurizant (I)

Te întrebi dacă ești un părinte bun?  Dacă ai un copil fericit?  Poți afla singur,  informându-te și apoi consultându-ți propria conștiință. Nu uita să fii sincer cu tine! Doar tu știi ce faci cu micuțul de lângă tine. Te invit să citești rândurile de mai jos și poate vei găsi  răspunsuri la întrebările ridicate de comportamentul copilului în Temperatura emoțiilor – atașamentul insecurizant (I): ”Plânge foarte tare când îl las la grădi!”,  ”E închis în el și e trist!”,  ”E violent și nu leagă prietenii cu alți copii!”,  „Are un comportament foarte dificil!”,  „Face ce vrea cu mine, copilul acesta!”

Tu, persoana care stai alături de el cu normă întreagă în primii ani de viață, te numești… de obicei… mamă, dar poți fi de fapt tată, bunic sau bunică, unchi sau mătușă, sau bonă, asistent maternal, vecinul, vecina…, iar în oricare dintre situații te vei numi persoană de atașament, adică acea persoană de referință la care copilul se va raporta  pentru tot restul vieții.

Tu ești părinte (așa te voi numi, dragă persoană) și ești o bază de securitate,  de unde copilul pornește în descoperirea lumii din jurul lui și unde acesta trebuie să găsească sprijin, afecțiune și siguranță atunci când se simte amenințat. Felul în care interacționezi cu el în primii doi ani de viață  este decisiv deoarece se creează un anumit tip de atașament care definește comportamentul copilului pentru tot restul vieții.

Tu știi cum te comporți de obicei cu el, astfel că află cum se va comporta și el cu tine și cu ceilalți (cu prietenii, cu soția sau soțul, cu proprii lui copii) în viitor.

Există:

ATAȘAMENT

  • INSECURIZANT
    • EVITANT
    • AMBIVALENT
  • DEZORGANIZAT
  • SECURIZANT

În următoarele rânduri voi aborda ATAȘAMENTUL INSECURIZANT.

Acest tip de atașament este de două feluri: Evitant și Ambivalent.

În atașamentul INSECURIZANT  EVITANT   părintele ( persoana de atașamet) în relație cu copilul este  PASIV/ INDISPONIBIL/ÎNCHIS

  • Părintele este puțin sensibil (ex. schimbatul copilului se desfășoară mecanic, fără interacțiune și contact vizual).
  • Înregistrează foarte puțin din semnalele transmise de copil și reacționează la și mai puține. Oferă puțini stimuli, copiii fiind  lăsați, în mare măsură, să se joace singuri, să exploreze singuri.
  •  Mama este retrasă, indisponibilă afectiv.
  • Este puțin disponibilă atunci când copilul pare a fi stresat și chiar dacă nu reușește să răspundă nevoii de atașament a copilului, aceasta îi poate lăuda și aprecia  reușita pe plan social, iar copilul se va stradui să se ridice la nivelul așteptărilor ei.

COMPORTAMENTUL COPILULUI  VA FI  URMĂTORUL:

  • Manifestă reacții negative (plânge) pentru a fi luat în seamă de mamă, a fi văzut și auzit.
  • Copilul inițial “dificil” se resemnează și  cel mai adesea, devine la rândul său pasiv prin reciprocitate.
  • Își suprimă gradual emoțiile.
  • Explorează puțin mediul.
  • Jocul îi trezește puțină bucurie, deși este  priceput..
  • Dă impresia că este independent și că se simte în siguranță sau că nu are prea mare nevoie de a se atașa, ceea ce însă nu este cazul.
  • Își  cenzurează emoțiile.
  • Ajunge să își ignore emoțiile negative, evitând să caute sprijin și consolare.
  • Nu protestează și reacționează foarte puțin atunci când mama pleacă. În schimb își va redirecționa atenția spre alte lucruri. Când mama se întoarce, copilul evită să se uite la ea și se ocupă cu alte activități și chiar se poate îndepărta când mama se apropie.
  • Preșcolarul înlocuiește evitarea cu inhibarea și deja a învățat să-și ascundă emoțiile.
  • A învățat că dacă își exprimă sentimentele autentice de furie, teamă sau nevoie de consolare, va fi respins de către părinți, astfel că poate exprima false  sentimente pozitive și poate da impresia că este mulțumit și bucuros. Mimează fericirea. A descoperit modul în care el și părinții pot conviețui eficient.
  • Se luptă să-și controleze neliniștea și agitația. Unii își vor proiecta agresiunea asupra altor copii sau obiecte, iar alții vor rămâne complet supuși. Prezintă dificultăți de relaționare cu alți copii.
  • În cazul părintelui care  suferă de depresie, copilul preia funcția importantă de a-l proteja și de a-l face fericit.  Pseudofuncția de persoană protectivă se dezvoltă  încă de  dinainte de împlinirea vârstei de un an , iar până la vârsta de 3-4 ani acești copii vor lua aparența unpr persoane protective competente.
  • Luptă pentru a se ridica la așteptările și cerințele mamei. Nu există loc pentru creativitate și bucurie. Viața este serioasă și plină de griji. Adesea este trist. Nu ia inițiativa de a se juca cu alți copii și participă  la joc fără bucurie sau interes.

În atașamentul INSECURIZANT AMBIVALENT,  părintele (persoana de atașamet) în relație cu copilul este  DOMINATOR/INVAZIV/MANIPULATIV:

  • Cu grad scăzut de sensibilitate.
  • Mama se implică agresiv, intruziv și se luptă deschis cu copilul pentru a-și impune propriile scopuri și pentru a menține controlul care este adesea  corectiv, dezaprobator, amenințător, punitiv.
  • Mama  intervine brusc în activitatea de explorare a copilului și o poate întrerupe la fel de brusc. (Acum nu te joci cu jucăria asta ci cu asta, nu te las să te dai pe topogan, acum te dai pe leagăn).
  • Comportamentul mamei este închis și impredictibil, uneori este foarte disponibilă iar alteori deloc disponibilă.
  • Ea poate fi mult mai puțin implicată în activitățile copilului și e mult mai puțin sensibilă la semnalele transmise de acesta.
  • Este  imprevizibilă afectiv – uneori este accesibilă afectiv iar alteori nu. Acum ia copilul în brațe dar peste o ora îl va respinge agresiv.

COMPORTAMENTUL COPILULUI  VA FI  URMĂTORUL:

  • Deoarece mama este impredictibilă în comportament, copilul devine nesigur pe disponibilitatea mamei și se păstrează în apropierea ei, pentru a-și asigura accesul la ea.
  • Comportamentul de explorare este rezervat.
  •  Copilul se străduiește să obțină atenția mamei și este constant în contact  și adesea în conflict cu ea.
  • Acești copii se vor opri mult mai repede din joacă pentru a căuta apropierea de părinți.
  • Sunt foarte afectați la despărțire și foarte afectați și greu de liniștit la reîntâlnire. Se lasă cu greu consolați.
  • Această categorie se împarte în două subcategorii:
    1. Copii care sunt acut și deschis furioși.
    2. Copii care sunt pasivi și suprapreocupați de mamă.
  • Adesea, astfel de copii vor genera conflicte pentru a-și controla mama (copii cu multiple și extenuante solicitări).
  • Copilul poate părea la început “dificil”:  va plânge mult și va evita contactul cu părinții. Dacă controlul și invadarea persistă, pâna la urmă copilul se va resemna și se va strădui să se adapteze  părinților.
  • Copilul mai mare (3- 4 ani)  poate deveni agresiv. Comportamentul ambivalent este prezent în continuare dar copilul devine mai abil în a-și controla și manipula părinții. Pot trece de la un comportament amenințător  la unul neajutorat, dupa cum urmează: ,,Nu ai voie să pleci, dacă pleci, te urăsc!,, iar atunci când mama pleacă copilul își schimbă radical atitudinea: ,,Dar eu te iubesc.,, De la o agresivitate hotărâtă (comportament punitiv) trece la neajutorare (înduioșare).
  • Doresc să arate că sunt mici și neajutorați și că nu se pot descurca în absența părintelui, când de fapt ei se descurcă  mult mai bine în absența părinților.

Poți afla mai multe citind și celelalte articole pe această temă.

Psiholog Camelia Bota

Recomandă
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

Autor: Camelia Bota

Psiholog cu drept de liberă practică atestat profesional de Colegiul Psihologilor din România.