Skip to content

Profesor – Maestru spiritual. Om bun și aripi de copil Centrul Educațional de Excelență și Dezvoltare a Inteligenţelor Multiple în parteneriat cu Societatea Civilă Profesională de Psihologie EquilibruPsi derulează conferința:

“PROFESOR – MAESTRU SPIRITUAL. OM BUN ȘI ARIPI DE COPIL”

susținută de Prof. Florian Colceag, în data de 20 noiembrie 2014, între orele 14.30-19.30 la  Colegiul Național Unirea Brașov, în parteneriat media cu  SuntPitic.ro și  EquilibruPsi.ro.

Întâlnire esențială oricărui părinte și fundamental pentru formarea viitorilor profesori, educatori, psiho-pedagogi, asistenți sociali.

Această conferință are scopul:

  • de a te face încrezător în capacitatea ta de a călăuzi un copil.
  • de a-ți reaminti că fiecare copil este un templu de cunoaștere și că ești responsabil să respecți dezvoltarea sa individualizată, adică să-l păstrezi în armonie cu propria sa natură, cu abilitățile, înzestrările și pasiunile lui.
  • de a te sprijini să clădești personalități armonioase și independente  la nivel fizic, emoțional, mental, spiritual, social și să crești încrederea și nivelul stimei de sine ca bază a maximizării potențialelor native ale omului creator, capabil de înaltă performanță.

În drumul tău spre a fi un om mai bun, indiferent de profesia pe care o ai, te invităm să descoperi alături de Prof. dr. Florian Colceag răspunsul la întrebări de genul:

  • Cum motivezi profesorii pentru a-și schimba modul de a privi și aplica educația?
  • Cum îi ajuți pe copii să-și folosească abilitățile pentru a-și construi o carieră bazată pe pasiunile și înclinațiile lor?
  • Cum proiectezi educația pentru nevoile ce vor lua naștere în următorii 20 de ani?
  • Cum să identifici calitățile native ale copiilor?
  • Cum să îi încurajezi și motivezi pe aceștia?
  • Cum să le dezvolți abilitățile în mod echilibrat?

Și multe alte astfel de informații de ultimă oră în psihopedagogie și educația copiilor din zilele noastre.

Prof. dr. Florian Colceag e considerat unul dintre părinţii spirituali ai multor copii supradotaţi din ţară. Doctor în economie, autor al unor teorii pe complexitate, specialist în modelare matematică, membru al Clubului de la Roma alături de cei mai mulţi laureaţi Nobel şi preşedinte al Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate ”Gifted Education”, matematicianul Florian Colceag e „culegător” de genii. Are zeci de medalii de aur obținute de olimpicii pe care i-a ghidat la un moment sau altul la competițiile internaționale de matematică. E președintele Asociației IRSCA Gifted Education  pentru copiii supradotați și probabil singurul profesor din România care nu educă, ci călăuzește.

Poți urmări mai jos interviul acordat postului de televiziune DIGI24 cu ocazia susținerii conferinței:

Galerie foto

IMG_7278
IMG_7280
IMG_7281
IMG_7283
IMG_7284
IMG_7288
IMG_7290
IMG_7291
Back To Top