Skip to content

Dragi prieteni, am plăcerea să vă prezint azi volumul pe care îl vom lansa în curând – ”Consilierea familiei aflate în impas – o abordare psihologică și educațională”.

”Experiențele asistării psihologice și educaționalea familiei aflate în impas ne-au condus spre o nouă înțelegere a dificultăților întâmpinate de membrii acesteia, precum și a semnificației fiecărei suferințe din istoria familială prin intermediul istoriei personale. Din această perspectivă am constituit și scris prezenta carte, sintetizând și selectând cunoștințe teoretice și aplicative care să confere sens înțelegerii sarcinilor, specificului și importanței consilierii psihologice a familiei în societatea contemporană, pentru cei care aleg și pot să se dedice abilitării profesionale în acest domeniu.

Volumul este structurat în 9 capitole și are ca scop promovarea, practicarea și transformarea consilierii familiei într-o ofertă realistă și creativă, centrată pe receptivitatea, dorințele, nevoile și emoțiile fiecărui membru al familiei aflat în dificultate. Tematica, variată și bogată, debutează cu abordarea problematicii teoretice a consilierii psihologice a familiei aflate în impas și a pașilor urmați în procesul de consiliere a membrilor acesteia. Continua cu susținerea partenerilor în vederea propriei dezvoltări armonioase, în și prin întâlnirea cu celălalt în cadrul cuplului, pentru depășirea dificultăților emoționale ale membrilor familiei. Dezvoltarea emoțională a familiei, precum și integrarea emoțiilor în procesul de dezvoltare a membrilor familiei, reprezintă obiectul capitolului 5, respectiv 6, care în final prezintă o intervenție psihologică centrată pe dezvoltarea abilităților emoționale copiilor, adolescenților și adulților în cadrul familiei. Capitolul dedicat suportului emoțional al familiei în fața provocărilor de a crește un copil sau adolescent cu cerințe educative speciale detaliază stările afective ale membrilor familiei în care există un copil sau adolescent cu dizabilități, precum și posibilele reacții ale profesorilor acestora. Ultimul capitol abordează problematica bolii copilului sau adolescentului ca factor perturbator în familie, oferind diverse explicații și recomandări utile pentru intervenție.

Studiile de caz prezentate în cadrul capitolelor 2, 4 și 8 sunt autentice. În spatele fiecăruia se află un copil, adolescent sau adult cu propria poveste unică de viață și de familie. Pentru protejarea anonimatului au fost modificate nume și informații care ar putea duce la identificarea clienților în viața reală. De asemenea, dorim să mulțumim acestora pentru că ne-au permis să asistăm  la relatarea unor povești, pe cât de sensibile, pe atât de dureroase și care ne-au ajutat să ne descoperim, să creștem, să evoluăm personal și profesional, dar mai ales ne-au provocat să descoperim cum resursele personale se activează după ce copiii, adolescenții și adulții trec, împreună ca familie sau cuplu, dar și separat prin experiențe dificile.

Nu în ultimul rând, în sensul celor deja menționate, invităm cititorii să facă o incursiune în propriile familii, în scopul identificării modalităților prin care își pot descoperi resursele personale în momentele cele mai critice în viață. Am scris această carte cu speranța că tot mai multe persoane vor fi determinate să creadă că, într-un fel, orice este posibil dacă își doresc și sunt dispuse să depună un efort susținut să privească dincolo de suferință, adică să transforme momentele dificile, în oportunități de creștere și evoluție.”

În numele autoarelor,

Laura-Elena Năstasă

Autori:

Laura Elena-Năstasă (coordonator)

Alina-Maria Moldovan

Artemiza-Luminița Gheorghiu

Dana Liliana Militaru

Laura Teodora David

Cuprins:

  • Laura Elena-Năstasă – Consilierea psihologică a familiei aflate în impas
  • Alina-Maria Moldovan – Alexandru sau efectele unor granițe încălcate
  • Laura Elena-Năstasă – Consilierea cuplului privind etapele dezvoltării partenerilor pentru depășirea dificultăților emoționale ale membrilor familiei
  • Dana Liliana Militaru – Rodica sau teama de intimitate
  • Laura Elena-Năstasă – Dezvoltarea emoțională a familiei
  • Laura Elena-Năstasă – Integrarea emoțiilor în procesul de dezvoltare a membrilor în cadrul familiei
  • Laura Elena-Năstasă – Suportul emoțional al familiei în fața provocării de a crește un copil sau adolescent cu cerințe educative speciale
  • Artemiza-Luminița Gheorghiu – Mirela sau povestea fructelor culese înainte de vreme
  • Laura Teodora David – Boala ca factor perturbator în familie – explicații și intervenție

 Editura Eikon București, 2015

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, în colaborare cu Libris Braşov şi cu Librăria Șt. O. Iosif, a organizat în data de 28 octombrie 2015 lansarea cărţii „Consilierea familiei aflate în impas – o abordare psihologică şi educaţională” apărută la Editura Eikon, sub coordonarea Laurei Elena Năstasă.

Localul librăriei s-a dovedit neîncăpător pentru publicul format din psihologi practicieni, consilieri şcolari, studenţi şi persoane interesate de problematica psihologică a familiei. Cartea este rezultatul unei fructuoase colaborări dintre cadre didactice universitare cu o bogată experienţă în domeniul consilierii psihologice şi al psihoterapiei experienţiale centrate pe adult-copil-cuplu-familie (conf. univ.dr. Laura-Elena Năstasă) sau al psihologiei clinice (conf. univ. dr. Laura Teodora David) şi absolvente ale Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei specializate în consilierea psihologică şi psihoterapia experienţială şi a unificării (psih. Alina-Maria Moldovan, psih. Artemiza-Luminiţa Gheorghiu şi psih. Dana Liliana Militaru).

Prezentarea cărţii şi a echipei de autori a fost realizată de prof. univ. dr. Marcela Rodica Luca, care a apreciat maniera productivă în care cadrele didactice continuă să lucreze în proiecte comune cu absolvenţii practicieni, utilitatea unei cărţi de ţinută, un adevărat ghid de abordare profesională a problemelor ce pot apărea într-o familie, dar şi utilitatea unei astfel de cărţi pentru publicul larg. În continuare, coordonatoarea volumului şi coechipierele sale au împărtăşit din experienţa asistării psihologice şi educaţionale a familiei aflate în impas, invitând publicul ca după citirea cărţii să facă o incursiune în propriile familii, în scopul identificării modalităţilor prin care îşi pot descoperi resursele personale în momentele cele mai critice din viaţă.

Conf. univ. dr. Laura-Elena Năstasă

Psiholog cu drept de liberă practică atestat profesional de Colegiul Psihologilor din România.

Back To Top