Art-terapia și dezvoltarea creativității copiilor

Art-terapia și dezvoltarea creativității copiilor

Asociaţia Americană de Artterapie consideră că procesul creativ reprezintă o excelentă modalitate de stimulare a autoconştientizării şi a creşterii personale, ca urmare utilizarea artei ca terapie presupune că produsul artistic şi asociaţiile pe marginea lui pot provoca beneficiarii să descopere cea mai bună compatibilitate între lumea interioară şi cea exterioară lor.

Artterapia este formată din patru terapii particulare: terapia prin desen, modelaj și colaj, dramaterapia, terapia prin mișcare și dans și meloterapia. Jocul este asociat cu creativitatea, cu acea abilitate de a fi mai puțin rigid și mai flexibil, reprezentând mijlocul cu ajutorul căruia copiii vor integra concepte complexe, în dezvoltarea unei gândiri mai profunde. Urmărind dezvoltarea creativității, în cadrul atelierelor pentru copii am recurs la tehnici artterapeutice, deoarece ele facilitează exprimarea emoţiilor într-o manieră non-verbală și îi determină pe aceștia să fie activi, să aibă curajul să se implice într-un proces de schimbare şi să încerce rezolvarea propriilor probleme într-un mod care să echilibreze ceea ce fac, cu ceea ce gândesc şi cu ceea ce simt.

Prin activităţi artistice structurate, precum audiţie muzicală și cântec, compunere de linii melodice, creare de desene și tablouri, colaje, modelaj în plastelină, dans, mișcare, dramatizare a unor scene și joc de rol, emoţiile şi evenimentele au fost exprimate în moduri corespunzătoare, exersându-se astfel comportamente emoționale potrivite. Fiecare membru al grupului a participat la realizarea activităților vorbind, povestind, cântând, colorând, pictând, modelând, dansând sau mișcându-se pur şi simplu.

În primul atelier din seria pe care am propus-o, obiectivul principal a fost facilitarea intercunoașterii și a integrării în cadrul grupului, diminuarea inhibițiilor și conflictelor generate de primul contact interrelațional, încurajarea și facilitarea libertății de exprimare, reducerea anxietății și a tensiunii. Între copii s-a realizat un contact verbal și nonverbal – prin atingere corporală, premergător integrării fizice și emoționale în grup. Ca metode, am utilizat meloterapia receptivă, dansterapia și jocul de rol. Exercițiul propus copiilor în această fază a activităților a purtat numele de ”Ghemul și ploaia”.

Copiii s-au așezat în cerc, în timp ce fundalul sonor evoca sunetele naturale specifice celor patru anotimpuri, ciripitul păsărelelor, susurul apei, foșnetul frunzelor. Ținând capătul unui ghem mare de ață, fiecare dintre participanți și-au spus numele, apoi a dat ghemul mai departe, ținându-se de fir. Fiecare copil a rămas cu firul în mână, așa încât la final s-a creat o rețea. La consemnul meu, copiii s-au ridicat în picioare și s-au învârtit din ce în ce mai repede, ținându-se de sfoară în sensul acelor de ceasornic și invers pe ritmul muzicii, iar apoi s-au așezat râzând pe covoraș la locurile lor, moment în care am refăcut ghemul, aflat în mâna ultimului membru al grupului. Până când s-a ajuns din nou la primul copil, a fost refăcut traseul numelor. Când un copil nu-și amintea numele colegilor de la care a primit ghemul, ceilalți îi săreau rapid în ajutor.

Consemn terapeutic: ”Imaginați-vă că a venit o ploaie mare și că sunteți nevoiți să intrați repede cu toții sub un acoperiș de pânză, protejând cu mare mare grijă ghemul de ață de ploaie. Cine rămâne afară este în pericol să se ude tare-tare, așa că trebuie să vă ajutați unii pe alții și să vă faceți loc sub acoperiș”. Copiii au intrat foarte repede în rol și s-au amuzat copios de furtuna cu tunete și fulgere pe care au stârnit-o. Provocarea finală a fost aceea de a imita furtuna prin intermediul sunetelor corporale: suflat, fluierat, bătăi din degete, palme și picioare. Unii copii s-au simțit extrem de confortabil în a se axprima non-verbal, în timp ce alții au fost relativ blocați și timizi în manifestări.

Diana: ”Nu-mi place să mă mișc ciudat când ceilalți copii se uită la mine. Nu știu ce să fac cu mâinile, cu picioarele. E caraghios.

Terapeut: ”Acasă cum te joci cu părinții tăi?”

Diana: ”Păi colorăm, ne jucăm puzzle și cuburi. Povestim…”

Terapeut: ”Înțeleg. Mai și alergați?”

Diana: ”Nu. Mama spune că facem gălăgie și că nu e frumos. Se supără vecinii.”

Terapeut: ”Aha… mama spune că e nu e frumos să faci gălăgie și să alergi. E frumos să te miști cu grijă.”

Diana: ”Da, eu tot timpul am grijă să fiu cuminte.”

Copiii au avut prilejul în cadrul acestui exercițiu să conștientizeze modul în care se raportează la aspectul nonverbal și la modul în care această modalitate de exprimare – prin intermediul corpului, este prezentă în viața lor. În timpul exercițiului, la care și eu am participat activ, li s-a solicitat copiilor în câteva rânduri să țină sfoara bine în mână pentru a putea forma o rețea care să-i cuprindă pe toți. Cine lăsa sfoara din mână părăsea jocul și implicit grupul. Nu a fost cazul. Prin acest joc, copiii și-au învățat numele și s-au integrat în colectiv. După o primă reacție de incertitudine, s-au ajutat între ei atunci când au fost invitați să se adăpostească de ploaie, cu excepția lui Ovidiu, asupra căruia s-a păstrat o atenție mărită la următorul atelier.

Andreea: ”Îmi vine să râd mereu. Îmi plac copiii aceștia.”

Terapeut: ”Te-ai simțit bine aici, cu ei?”

Andreea: ”Da, e bine, sunt drăguți. Mai ales Diana și Emma. De fapt, nu prea-mi place de Ovidiu. E cam rău, se bate și vorbește urât.”

Terapeut: ”Ovidiu ți-a vorbit urât în timpul atelierului?”

Andreea: ”Nu, nu mie, dar l-am vazut la grădiniță cum se bătea cu ceilalți copii și le spunea lucruri urâte. Mi-e puțin frică de el. Dar mie nu mi-a făcut nimic.

Terapeut: ”Aha… cu tine s-a purtat frumos, deci…

Andreea: ”Nu frumos, dar normal. Cred că se poate purta, totuși și frumos dacă și tu te porți frumos cu el.

Terapeut: ”Ai vrea să fiți prieteni?”

Andreea: ”Da, mie îmi place să fiu prietenă cu toată lumea. Mie îmi plac prințesele. Și eu sunt o prințesă, așa spune tati.”

Terapeut: ”Cum așa? Din ce regat vii tu?”

Andreea: ”De pe un tărâm magic. Acolo sunt mulți ponei. Și totul e roz și mov și cu sclipici. E mereu veselie în regatul meu. Îmi place sclipiciul, știi….

Terapeut: ”Înțeleg. Dacă Ovidiu te-ar însoți în regatul tău magic, ce rol ar avea?”

Andreea: ”Ar fi unul din poneii mei. Și dacă se va purta frumos, îl voi îmbrăca cu pene și cu catifea roșie”.

Râde în hohote.

Terapeut: ”Văd că l-ai transformat pe gustul tău. Crezi că lui i-ar plăcea?”

Andreea: ”Sigur că da. I-aș da morcovi și zahăr și l-aș prezenta tuturor în hainele cele frumoase. Am fi prieteni.

La sfârșitul dialogului cu Andreea, ea și-a propus să facă un desen drăguț cu un ponei pe care să i-l dea lui Ovidiu la următorul atelier și să-i spună că vrea să fie prietenă cu el.

În atelierele următoare, Andreea și Ovidiu au devenit într-adevăr foarte buni prieteni. Andreea este o fetiță sensibilă, timidă și cu o imaginație extrem de bogată, care prin căldura ei l-a îmblânzit și temperat pe vulcanicul Ovidiu, care și-a aprofundat cu acest prilej latura protectoare latentă.

Întreaga experienţă creativ-expresivă a permis copiilor să se conecteze la propriile dorinţe, nevoi şi stări emoţionale. De asemenea, a fost o reală ocazie ca aceștia să descopere diverse pattern-uri de relaţionare constructive care îi pot ajuta în iniţierea şi menţinerea unor relaţii interpersonale benefice, în timp ce i-a provocat să-şi identifice modalitatea în care participă la realizarea unei sarcini în grup.

 

 

Recomandă
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

Autor: Alina Moldovan

Psiholog cu drept de liberă practică atestat profesional de Colegiul Psihologilor din România.